Johnny
De doi ani, de când a fost adoptat de Laura de la un târg organizat de ASPA în Parcul Circului, Johnny este un câine fericit, înconjurat de oameni care-l iubesc și cărora el le arată zilnic recunoștința.
Trecerea de la un cățel extrem de temător la unul dornic de joacă s-a făcut în timp, cu multă răbdare și înțelegere, noua sa familie reușind să-i redea aproape total încrederea în oameni.
Ce „rețetă” a fost folosită pentru acest lucru am aflat de la Laura, cea care ne-a dezvăluit și ce anume a stat la baza deciziei de a adopta:
„Acum doi ani, cineva a dat share la o poză postată de ASPA pe Facebook, cu Johnny. Era o fotografie foarte reușită, care avea un cod sub ea. Mi-a plăcut foarte mult de el – avea ceva care m-a atras, așa că am decis să-l adopt. Am sunat la ASPA și am spus că doresc cățelul. L-au adus la târg special pentru mine, în Parcul Circului, de unde l-am luat acasă extrem de bucuroasă.
I-am spus Johnny pentru că așa l-a strigat mama mea când l-a văzut și așa i-a rămas numele, ne-a plăcut și nouă.
Noi mai avem acasă o cățelușă, Suzy, extrem de liniștită, cu care Johnny s-a obișnuit destul de repede, chiar dacă nu este așa de dornică de joacă precum este el. Suzy a fost abandonată într-un coș de gunoi în Bucur Obor, în apropiere de un cabinet veterinar. Avea parvoviroză în fază terminală și cu toate astea, cu tratament adecvat, a supraviețuit. Și pe ea o iubim nespus de mult, ca și pe Johnny. Nu facem diferențe.
Adaptarea lui Johnny, care avea un an și șase luni când a intrat în familia noastră, a fost destul de dificilă. Era speriat, nu voia să iasă afară deloc, vreo șase luni am fost nevoiți să folosim scutece – le puneam pe jos.
În rest, nu ne-a făcut probleme majore, doar a ros câteva cabluri, însă nu ne-am supărat de la atâta lucru, mai ales că era și foarte cuminte, iar noi voiam să înțeleagă că îl iubim și că este în siguranță. I-a luat cam trei luni să se obișnuiască cu noi. Dacă puneam mâna pe el, se ferea. Nu l-am forțat, nu l-am grăbit, l-am lăsat pe el să priceapă că are de-a face cu oameni buni.
Acum ieșim zilnic afară cu el, pe Suzy o scoatem separat, pentru că Johnny încă este puțin temător cu oamenii necunoscuți și trebuie să fim mai atenți. Și mai are o teamă – cea de lift, așa că îl iau în brațe când ieșim. Îi place afară, știe că va merge la joacă și se bucură teribil.
Trebuie să vă mai spun că este foarte inteligent – înțelege tot ce îi zicem, execută toate comenzile. În plus, este și foarte iubitor. Când vin acasă, mă așez pe o băncuță și-mi scot pantofii, iar el vine la mine și-și pune capul în poala mea, așteptând să-l mângâi. Și Suzy face la fel.
Le recomand tuturor celor care vor să adopte, dar și celor care au făcut deja gestul acesta, să aibă răbdare. Am auzit de multe cazuri în care cățeii sunt adoptați și după două-trei luni sunt aduși înapoi în adăposturi. E păcat, pentru că unii căței sunt mai sensibili și au nevoie de mult mai multă răbdare și înțelegere. Dacă se trece cu bine de perioada dificilă, atunci adoptatorii ar descoperi niște căței extraordinari, recunoscători, afectuoși, așa cum este și Johnny al nostru, care știe să ne facă fericiți în fiecare zi.”










