Kira

Când am văzut fotografiile de la Nicoleta și Silviu, cu cățelușa lor, Kira, parcă am urmărit un film, cu final fercit. Simpla parcurgere a fotografiilor este suficientă ca să înțelegeți cât de fericită este astăzi Kira, cățelușa pe care cei doi tineri au adoptat-o anul trecut de la un târg ASPA.

Am stat de vorbă cu Nicoleta despre adopție și ne-am dat seama că în familia ei bucuria este prezentă zilnic. Ca să vă convingeți că avem dreptate, vă invităm să priviți imaginile și îi dăm cuvântul:

“Îmi aduc aminte perfect ziua în care am luat-o de la târgul de adopții din parcul Izvor. Eu și prietenul meu ne dusesem să stăm de vorbă cu organizatorii, doar să ne facem o idee. Nu voiam cățel, pentru că aveam pisică și ne era teamă că nu se vor înțelege. Dar am văzut-o pe Kira…

Era superbă. Ceva ne-a atras la ea, ca un magnet. Un puiuț atât de frumos! Avea 3 luni jumătate atunci. Cei de la ASPA ne-au dat-o la o plimbare și am mers cu ea prin parc. Ne-a plăcut foarte mult de ea. Apoi am lăsat-o un pic la organizatori și am mers să ne plimbăm doar noi, să ne decidem. Și n-am putut să plecăm singuri.

A fost o decizie de care nu ne pare deloc rău. S-a înțeles fără probleme cu pisica de acasă, cu Didi. Acum mai avem și un motan – pe Dexter, de doar 5 luni, și cu el se joacă foarte mult. Didi are 4 ani jumătate, e mai matură, mai serioasă.

Pe noi Kira ne-a acceptat din prima zi ca părinți. Țin minte că se ascundea mereu după picioarele noastre, să o protejăm, să se simtă în siguranță atunci când se speria de ceva. Și se speria repede, și de o frunză-n vânt! Acum nu mai este cazul.

Pentru noi Kira este copilul nostru. Ne-am mutat la casă, iar la luarea acestei decizii a avut și ea o contribuție majoră. Am vrut să avem spațiu pentru ea, să se simtă bine. Locuiam în București, iar de câteva luni stăm în comuna Valu lui Traian, în județul Constanța. Practic, ne-am întors la rădăcini, că eu sunt de aici. Când căutam case de vânzare, peste tot am fost cu Kira, să le vizităm. Acum are o curte mare, unde aleargă fericită. Stă și afară, stă și înăuntru, în casă. Mai mergem și în parcuri, unde ea se joacă bucuroasă cu alți căței.

E foarte ascultătoare. Și foarte atentă să nu ne supere. Nici când era mică nu a făcut stricăciuni. Are mare nevoie de afecțiune, vine mereu la noi să fie mângâiată, iar noi o alintăm mereu, îi arătăm o iubire fără margini. Pe de altă parte, este și foarte protectoare cu noi. Dacă se apropie cineva de curte, latră din toate puterile, este extrem de teritorială. Însă după ce cunoaște omul, e cu toată inimă lângă el, e sufletistă.

E și foarte inteligentă. A învățat repede toate comenzile. Știe «șezi!», «culcat», «vino la mine!», «adu mingea!», înțelege dacă o întrebăm unde-i Dexter, unde-i Didi.

Cu soțul meu are un întreg ritual. Când vine de la serviciu, îl așteaptă la poartă. Se bucură foarte tare când îl vede și vrea să sară pe el, însă soțul meu îi spune «șezi!», iar ea execută rapid. Apoi îi spune să vină, iar ea e în culmea fericirii!

Și noi suntem fericiți cu ea și nu regretăm nicio secundă adopția. Mie personal Kira mi-a schimbat stilul de viață și mi-a făcut mult bine. Când am luat-o nu eram într-o perioadă foarte bună. Apariția Kirei în viața noastră m-a ajutat. Am ieșit din rutină, m-a făcut să ies des afară. O luăm peste tot unde se poate cu noi, am fost la munte, în concedii, am făcut și trasee cu ea. Când plecăm în vacanțe căutăm locații pet friendly.

Recomand tuturor celor care vor să adopte să o facă, însă să se gândească bine înainte de a lua decizia. Un cățel adoptat presupune o responsabilitate pe viață. Noi am mers regulat cu Kira la doctor, la deparazitări și vaccinări, am și sterilizat-o. Asta trebuie să fie normalitatea atunci când ai un cățel.”