Rex
Câini adoptați

Rex

Cățeii ne oferă o iubire unică și odată ce-i pierdem, parcă pierdem o parte din noi. Așa a simțit și Mariana după ce cățelul ei, în vârstă de 17 ani, și-a dat ultima suflare, la finalul anului 2022.

Dorul de cățelul pierdut a adus-o pe Mariana la târgul organizat de ASPA la cafeneaua Starbucks din Mall Vitan.

Cum a decurs vizita la târgul de adopții și cu cine a plecat Mariana de la eveniment, am aflat chiar de la ea:

„Când am ajuns la târg împreună cu prietena mea, am constatat că era o ediție doar cu pui, de 3-4 luni. Toți cățeii erau extraordinar de drăgălași, nu te lăsa inima să pleci acasă cu mâna goală. N-am vrut să aștept alt târg, să iau un cățel mai mare, pentru că prietena mea l-a observat pe Rex, un metis de Malinois care avea ceva din aerul lui Negruț, fostul meu cățel, care s-a stins la vârsta de 17 ani… Jucăuș și frumușel, de talie medie spre mare, mi-a plăcut extraordinar de mult, din prima clipă.

L-am adoptat imediat, n-a mai contat că e pui și că o să mă solicite mai mult. Cei de la ASPA mi-au spus să mă gândesc bine, pentru că e mai greu cu un pui năzdrăvan, iar eu eram obișnuită cu un adult, educat, dresat. Însă mi-am asumat de la început că o să am de lucru cu el. Îi acord foarte multă atenție, așa cum ar trebui să facă orice proprietar de cățel, și sper să îmbătrânim împreună. Îl duc la doctor ori de câte ori este nevoie, îl hrănesc bine, cu mâncare specială pentru căței, îl spăl, îl pieptăn. Am răbdare cu el. Nicio clipă nu m-am gândit să-l dau înapoi. Dacă l-am luat, înseamnă că e al meu, că trebuie să-l cresc, să-l educ. E o responsabilitate pe care mi-am asumat-o și pe care cred că trebuie să și-o asume orice «părinte» de blănos. Practic, cine are în grijă un cățel trebuie să se educe împreună cu acesta.

Pentru un cățel cât mai educat, eu am apelat și la dresaj. Rex face progrese, de exemplu a început să meargă mult mai bine în lesă. Ieșim zilnic la plimbare, în Drumul Taberei, facem turul lacului, se mai oprește să mai rupă câte o floare, eu îi explic că nu are voie și tot așa. Învață. E sociabil cu oamenii care au căței. Cu cei fără căței este ceva mai reticent.

Acasă mai e un pic de lucru cu el, pentru că nu se înțelege așa de bine cu pisicile mele – Lăcrămioara și Zambilica, și mai aleargă după ele prin casă. Însă doamna dresor m-a asigurat că în timp vor deveni prieteni, doar să avem răbdare.

Tot cu răbdare am trecut și de perioada de început, în care a fost speriat și abia reușeam să-l bag în lift, de exemplu.

Cred că noi doi ne completăm perfect. Eu sunt o fire mai calmă și mai echilibrată, iar el este foarte agitat, energic. Datorită lui am o viață activă, mă simt bine și învăț împreună cu el să îmbătrânesc sănătos. Eu îl iubesc necondiționat pe Rex. La fel și el pe mine. Ne facem unul altuia viețile mai frumoase. Îmi place să am grijă de el și m-aș bucura tare mult ca toți cei care se gândesc să adopte un cățel să înțeleagă că un astfel de gest este o responsabilitate pe viață”.