Rex

Astăzi vi-l prezentăm pe Rex, o frumusețe de cățel, jucăuș și iubitor, care a cucerit-o pe Eugenia la unul dintre târgurile organizate de ASPA. Care este povestea emoționantă a acestei adopții, ce relație frumoasă s-a creat între Eugenia și Rex, ce înseamnă câinele potrivit în familia potrivită, dar și cum se înțelege Rex cu celelalte patrupede din casă, aflați din relatarea Eugeniei:

“M-am dus la târg cu una dintre fetele mele. Și fata a adoptat un cățel, nu doar eu. Am văzut o cățelușă albă, mititică, și-am zis «mie aceea mi-ar plăcea», iar cineva de la ASPA a adus-o la mine. Dar exact în acel moment am auzit un cățeluș care plângea într-un colț și am cerut să-l văd, să văd dacă stă la mine în brațe. S-a lipit cu capul sub bărbia mea și nu s-a mai dezlipit… A fost ceva care m-a impresionat, cum a venit și s-a lipit de mine.

Așa că nu l-am luat eu. El m-a luat pe mine. E Rex al meu. Dacă nu ai suflet, nu poți să ai animăluț.

Am venit acasă cu el, foarte bucuroasă. Erau amândouă pisicile acasă când am ajuns. M-am așezat pe hol, jos, și am pus castroanele lângă mine, cățelul pe o parte și pisicile în față și am zis «hai să păpăm cu toții!». I-a plăcut mult, a mâncat cât au mâncat și ele, însă doar boabele lui.

S-a înțeles din prima și cu motanul Jimmy, și cu pisica Peti. Nu s-au certat deloc, se iubesc tare mult. Să-i vedeți pe toți trei cum vin seara la picioarele mele! Se înțeleg de minune! Se joacă, aleargă – am un hol mare, trei balcoane, așa că au loc suficient. Dorm cu toții, unul peste altul, parcă-s puii unei pisici, se împacă foarte bine, se miră lumea când îi vede.

La început, Rex, care avea un an când l-am adoptat, a fost tare speriat, nici nu voia să meargă, dar așa o răbdare de mare am avut, nici cu copiii mei nu am avut așa ceva! Avea codița între picioare mereu, până acum câteva luni a ținut-o așa. Acum și-a revenit, însă în afară de mine nu lasă pe nimeni să pună mâna pe el. Nu mușcă, dar se ferește de oamenii care vin brusc la el să-l mângâie. Iar de câinii mari îi este teamă, vine repede la mine să-l iau în brațe când îi vede.

Și cu pipi am rezolvat fără supărări – cumpăram scutece și își făcea pe ele nevoile până când a învățat să facă doar afară.

Când mă scol dimineața, primul lucru pe care-l fac este să le dau animăluțelor mâncarea. Apoi mă spăl și merg afară cu Rex, umblăm o jumătate de oră dimineața, avem în fața blocului un părculeț. După aia venim acasă, la tot felul de treburi. El vine după mine prin toată casa, se joacă cu pisicile, se fugăresc… Mai ieșim iar la 12 jumate, și apoi pe la 7 seara. Practic, ieșim de trei ori pe zi.

Mă iubește foarte mult. Când mă duc la piață, se așază pe un scaun de lângă ușă și mă așteaptă, iar când vin sare foarte tare, zici că se rupe de bucurie că am venit acasă și nu l-am părăsit. Crede că plec de tot și îi e teamă să nu rămână singur.

Când merg prin casă, toți se țin după mine – Peti, Jimmy și Rex, dar el este primul, mereu. Se aude pe parchet în urma mea cum merge, hârști-hârști, chiar dacă îi tai unghiile, tot se aude.

Cel mai mult îi place să se joace, cu jucării de-ale lui. La început, când era mic, a ros o sanda. Acum nu mai e cazul. Știe că dacă nu-i cuminte, îl cert. Se mai suie cu picioarele pe pat în bucătarie și îl las să stea unde vrea, dar pe masă nu are voie și atunci îl cert. Iar el pune capul în jos, supărat și se strânge ca o grămăjoară.

Are jucării de toate neamurile, mi-au cumpărat cei cinci copii ai mei o grămadă! Rex le cară mereu în coșurile cu jucării, le tot mută, le tot plimbă. Are trei coșuri cu jucării.

Să vă spun ceva haios. Când vorbesc la telefon cu copiii mei, pe video, se ridică în sus, să-i vadă. Îi cunoaște pe toți după voce. Este foarte, foarte deștept. Îl iubesc. Pe toți trei îi iubesc.

Dacă n-ar fi animăluțele astea în viața mea nu știu ce aș face fără ele. Sunt văduvă, copiii sunt plecați, fiecare la casele lor. Mă simt tare bine cu ele.”