Molly
Câini adoptați

Molly

📜 Povestea de astăzi este despre Molly, alt cățel ASPA norocos și fericit, dar și despre adoptatorii noștri, oameni extraordinari, atenți la nevoile noilor membri patrupezi ai familiei. Iar nevoile pot fi uneori multe, variate și cer răbdare, înțelegere și implicare!

Vă mulțumim, Sorin, ție și prietenei tale! Vă mulțumim pentru felul în care ați primit-o pe Molly în familie și pentru că ați înțeles foarte repede că un cățel nu înseamnă doar bucurie, înseamnă și responsabilitate. Voi sunteți motivul pentru care optimismul nostru, al celor de la ASPA, se menține la cote înalte! ❤

Vă invităm să citiți povestea adopției, așa cum ne-a relatat-o Sorin, în rândurile de mai jos:

“Molly avea trei luni când am adoptat-o, iar acum are un an și șase luni. O iubim extrem de mult. E ca și cum ar fi copilul nostru. Ideea adopției am avut-o mereu, însă nu aveam acordul proprietarului apartamentului în care locuiam. Când ne-am mutat în alt apartament și proprietarul a spus că nu are nimic împotrivă să avem cățel, ne-am bucurat teribil. Momentul acela cred că a fost factorul declanșator pentru adopție. Prietena mea a văzut pe Facebook anunțul cu târgul ASPA din parcul Izvor și am mers să luăm un cățel.

Am văzut-o pe Molly în cușcă, era cu mama ei și cu cei trei frați. Toți foarte frumoși. Nu știu să vă spun de ce am luat-o pe Molly, cred că fiindcă era cea mai retrasă, mai timidă.

S-a adaptat destul de repede cu noi. La început a fost ceva mai dificil, în primele zile era super fricoasă și nu voia nici să mănânce, era foarte slabă, lucru care ne-a îngrijorat un pic și am dus-o la medic. I-a fost greu să-i recolteze sânge, abia îi curgea din braț. Apoi ne-am chinuit cu medicamente, dar după două săptămâni s-a pus pe picioare. Ce mai are diferit – doi pinteni la picioarele din spate. Ne tot gândim dacă să o operăm. Vedem cum evoluează.

E încă destul de circumspectă cu oamenii pe care nu-i cunoaște. Noi o încurajăm, nu o forțăm. Molly este extrem de cuminte. Știe că nu are voie în pat, de exemplu, decât dacă este pusă păturica ei specială. Altfel, nu urcă.

Este și foarte receptivă, învață repede totul. M-am documentat cum s-o dresez, iar acum știe să execute «șezi!», «culcat!», «dă lăbuța!», știe să facă și pe “mortul”. Are foarte mare nevoie de atenție, pe care o primește non-stop, pentru că noi lucrăm de acasă.

E foarte delicată și frumoasă. Toată lumea care o vede pe stradă îi spune Bambi. La țară, când o ducem, îi spunem «verișoara enervantă», pentru că acolo mai avem trei cățeluși, un pic mai ursuzi, iar ea se duce bucuroasă la ei și îi sâcâie la nesfârșit. Ei sunt mai micuți de statură și Molly vine țopăiand peste ei.

Pot să spun că Molly este fericită și că noi suntem fericiți cu ea. Ne-a schimbat viața într-un mod bun, în mai multe moduri. Nu mai stăm în pat dimineața, ieșim des la plimbări, care ne fac și nouă tare bine. Ne place să avem grijă de ea.

Am luat-o și cu noi în vacanțe, la munte de exemplu. Când nu avem cum să o luăm cu noi, o lăsăm la o pensiune pentru căței, la niște profesioniști. Au încălzire în pardoseală, ne trimit filmări prin care ne arată că totul este în regulă.

Vrem tot ce e mai bun pentru ea și ne dorim să fie fericită în continuare. Suntem foarte bucuroși că am adoptat-o și credem că a fost una dintre cele mai bune decizii ale noastre.”