Aki

Să lucrezi la ASPA și să te ocupi de adopții este un job minunat, care aduce multă bucurie și satisfacție atunci când un cățel este adoptat de o familie în care va fi înconjurat de iubire. Bucuria e și mai mare când, din întâmplare, angajatul care s-a ocupat de adopție se întâlnește cu familia adoptatoare. Așa a fost și în cazul colegei noastre, Natalia. În cadrul proiectului “ÎMPREUNĂ ÎNVĂȚĂM DESPRE ANIMALE”, pe care ASPA l-a derulat în 78 de școli din București, la una dintre clase, Natalia a întâlnit-o pe Simona, învățătoarea clasei care are acasă un cățel adoptat la unul dintre târgurile ASPA. Ce bucurie! Au povestit împreună elevilor povestea adopției lui Aki, iar acum v-o prezentăm și vouă, de fapt o lăsăm pe Simona să vă spună cum se înțelege Aki cu Darius, băiatul Simonei, și cum au petrecut sărbătorile:

„Am avut un ciobănesc german, care s-a stins în luna martie anul trecut, din cauza unei babesioze. Cu toții am suferit foarte tare în urma acestui nefericit eveniment. Băiețelul nostru, Darius, în vârstă de 9 ani, a fost foarte afectat de pierdere și a tot insistat să luăm alt cățel. Noi nu voiam, ziceam să mai treacă o perioadă și apoi ne mai gândim. Până s-a apropiat ziua lui și ne-a spus că el își dorește cadou un cățel, nimic altceva. În acest context, am descoperit pe Facebook că pe 20 august va avea loc un târg de adopții la Mogoșoaia. Atunci soțul meu a propus să mergem să vedem despre ce este vorba, poate e o variantă să adoptăm, pentru că nu ne mai doream să cumpărăm.

La târg a mers Darius împreună cu tatăl și bunicul lui. Eu nu am putut ajunge și nici nu eram prea optimistă, nu mă așteptam ca Darius să găsească ceva pe placul lui, pentru că avea anumite așteptări, voia un ciobănesc care să semene cu Tobi, cățelul pe care-l avusesem.

Dar, mulțumim lui Dumnezeu, a găsit și a și fost dragoste la prima vedere! Un pui foarte frumos și jucăuș, cu o față extrem de simpatică, s-a lipit de Darius și l-a cucerit, cum spuneam, într-o secundă. Noi toți i-am spus lui Darius că suntem de acord cu adopția și l-am încurajat să fie responsabil de cățel, să-i poarte de grijă. A fost foarte fericit! L-a botezat Aki, pentru că seamănă cu un Akita Inu.

Când l-am adoptat mai erau câteva zile din vacanța de vară și au fost superbe, atât pentru Darius, cât și pentru Aki. Locuim la curte, în Domnești, așa că au avut loc de joacă și distracție. Am făcut tot posibilul ca adaptarea să fie cât mai rapidă. Darius a construit împreună cu tatăl lui o cușcă nouă, cu multă bucurie că îi pregătesc o căsuță nouă și a petrecut mult timp cu el. Când se ducea cu tricicleta la bunicul lui, care stă aproape de noi, cam la o stație de autobuz distanță, îl lua și pe Aki în coș. Așa de fericiți erau amândoi în plimbarea asta zilnică, n-aveți idee!

Joaca asta le-a ocupat tot timpul, a fost un final de vacanță foarte reușit. Acum Aki a crescut, nu mai are loc în coșul de la tricicletă, așa că merge zilnic la plimbare cu lesa. Însă când dorește să iasă la plimbare, ne atrage atenția încercând să se urce în coșul tricicletei…

Aki ne-a schimbat viața în bine. A reușit să ne facă să trecem peste pierderea suferită și ne-a readus bucuria în suflete. Noi îl iubim foarte tare și avem grijă de el așa cum avem grijă de noi. Nu-i lipsește nimic – de la hrană, curățenie, servicii medicale și, evident, dragostea noastră față de el.

Ne este foarte drag. La început făcea multe pozne, pui fiind, dar nu ne puteam supăra pe el. Prin septembrie, octombrie, când era mult mai mic, a scos un gărduț din pământ, un bananier, la fel a făcut și cu hortensiile. Săpa cu gheruțele, roadea tot, lua încălțările de la ușă și le ascundea prin diverse locuri, trăgea de rufele puse la uscat și le mai franjura… Sunt pozne de care ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze.

Suntem topiți după el. Este tare drăgălaș, haios, extrem de jucăuș. Când prinde o jucărie, o ia rapid și ne-o aduce, o pune la picioarele noastre, insistând să ne jucăm cu el. Reușește de fiecare dată să aibă partener de joacă, fiindcă nu ai cum să-l refuzi.

Cel mai bucuros este când vine băiatul meu de la școală, atunci prind amândoi o oră de joacă. Îl așteaptă la poartă, știe când vine, se uită după el la ora 12, când trebuie el să vină acasă.

De Crăciun i-am pus sub brad o salteluță ca un sac de dormit pufos și o jucărie în formă de os, la care tot roade și acum. S-a bucurat foarte tare. Revelionul l-a petrecut cu bunicul lui Darius, în casă, cu ferestrele închise, astfel încât să treacă cu bine de zgomotul asurzitor al petardelor și artificiilor.

Nu ne pare deloc rău că am adoptat. Recomand tuturor celor care vor să adopte să o facă cu toată încrederea, pentru că vor găsi animăluțe minunate, care au nevoie de iubire și de familie, și totodată, vor avea parte de enorm de multă dragoste.”