Alice
Câini adoptați

Alice

🐶 Alice în Țara Fericirii. Așa ar putea suna titlul poveștii adopției lui Alice, o cățelușă care a avut norocul ca anul trecut să intre în mijlocul unei familii care adoră animalele. Două fete, mama lor și trei pisici sunt astăzi familia în care Alice învață cum este să fii iubit, învață că viața poate să fie și frumoasă și că fericirea există.

Am stat de vorbă cu Sorina, mama celor două fete „vinovate” de adopție și am aflat ce anume le-a determinat să facă acest pas, cum se simte Alice alături de ele și cum s-a transformat viața lor după ce li s-a mărit familia:

„Decizia de a adopta a venit, în primă fază, de la fetele mele, în vârstă de 13 ani, respectiv 21 de ani, mari iubitoare de animale. Eram și după o întâmplare nefericită – fetița mea cea mică, Sofia, a găsit un pui de cățel pe stradă, în stare gravă, l-am dus la doctor, însă nu a mai putut fi salvat. În contextul ăsta, ne-am sfătuit toate trei, am stat de vorbă despre responsabilitatea pe care o presupune o adopție și am decis să mergem la târgul organizat de ASPA în Parcul Circului.

Am vrut să ajutăm, să salvăm o viață. Dacă fiecare dintre noi ar face un astfel de gest, atunci numărul cățeilor de pe stradă s-ar reduce considerabil.

La târg am luat cea mai pricăjită cățelușă, una pe care ne-am gândit că nu o va lua nimeni – una dintre urechi este doar o jumătate, era greu de crezut că o va prefera cineva.

Am botezat-o Alice, după numele dalmațianului pe care l-am avut cu ani în urmă, și am adus-o fericite acasă, alături de cele trei pisici ale noastre – Blanca, Mau și Mia.

La noi, a avea grijă de Alice este un efort comun, așa cum am stabilit de la bun început. Sofia, fata mea cea mică, o scoate des afară, indiferent câte are de făcut merge cu ea în Parcul Carol, Delia, fata cea mare, îi cumpără fel de fel de lucruri, toată lumea este implicată în creșterea și educarea lui Alice.

La început ne-a fost un pic dificil, ne era teamă că nu se va înțelege cu pisicile, însă am expus-o pe rând la câte o pisică, până s-au obișnuit una cu alta, așa că nu e niciun fel de tensiune între ele. Acum Alice este un membru al familiei noastre, e prietena noastră, o dulceață. O iubim teribil de mult, nu există cuvinte prin care să vă descriu cât de mult o iubim.

Nu am avut niciun fel de problemă cu ea. E foarte cuminte și înțelegătoare. A mai ros diverse lucruri la început, dar cam atât. Delia a înscris-o la dresaj, dar pentru ca era tare speriată, dresorul a făcut cu ea doar ședințe de liniștire. Însă treptat să știți că a învățat de la noi comenzile de bază – îmi dă lăbuța, știe să aștepte, și multe altele. A făcut foarte multe progrese – nu mai fură lucruri, nu mai șterpelește mâncare de pe masă, se vede că se maturizează. Sunt foarte mulțumită de ea. Eu consider că nu contează rasa, contează cum îți educi animalul.

Încă mai are spaime, încă o mai ducem în brațe în parc, perioada cu petardele a fost foarte grea pentru ea, am observat că nu agrează deloc bărbații, însă sunt convinsă că în timp absolut toate aceste lucruri se vor regla. Pentru că noi o înconjurăm zilnic cu dragoste, o iubim, o alintăm, o răsfățăm, îi arătam că este în siguranță, iar ea, la rândul ei, ne iubește la nebunie.

Una peste alta, povestea ei este una cu final fericit.

Iar nouă, adopția ei ne-a schimbat efectiv viața. Ieșim mai mult afară, ne plimbăm zilnic, mai ales Sofia. Cine vrea să facă mișcare trebuie să-și ia un câine.

Pe cei care vor să adopte îi sfătuiesc să ia o decizie cu inima, dar asumată și să se gândească la faptul că, deși la început poate părea foarte greu, la câte trebuie să faci, bucuria oferită de cățel este de neimaginat. Cățelușa noastră, când venim acasă, se bucură atât de tare încât mai are un pic și leșină. Un cățel îți dă seninătate în viață, nu contează că te-ai certat cu cineva, că ești supărat, practic te face fericit.”