Haru

Acum doi ani, dacă Timeea, o adolescentă ce avea atunci 13 ani, era întrebată „ce-ți dorești cel mai mult de ziua ta?”, ea răspundea imediat, fără să stea pe gânduri: „O cățelușă maidaneză, nu de rasă, pe care să o adopt. E dorința mea cea mai mare”.

Cadoul nu s-a lăsat mult așteptat, pentru că Timeea a mers pe 28 noiembrie 2021 cu mama sa la târgul de adopții din Parcul Circului, de unde au plecat împreună cu cățelușa Haru. Cum au decurs primele zile la noua casă a cățelușei, cât de repede s-a adaptat la noua familie și cât de fericită este, am aflat de la Marinela, cea care este „vinovată” de cadoul fiicei sale:

„Am botezat-o Haru pentru că în japoneză – limbă care îi place foarte mult Timeei, înseamnă primăvară, anotimpul care pare că aduce mereu iubire și speranță. Iar noi o iubim foarte mult și sperăm să aibă o viață lungă și frumoasă alături de noi.

Suntem foarte fericiți că am adoptat-o. Este un nou membru al familiei și ținem cont de toate dorințele ei. Practic, ne facem programul în funcție de ea. O scoatem des afară, o plimbăm, pleacă cu copiii peste tot în vacanțe, la munte, la mare, la țară la Buzău.

Este extraordinar de frumoasă, e foarte iubitoare, cuminte, blândă, jucăușă și deșteaptă. Înțelege absolut tot ce e îi spunem. Când plec de acasă la serviciu, de exemplu, îi spun că voi lipsi o perioadă, timp în care ea trebuie să fie cuminte, iar ea dă din cap că a înțeles. Ca un copil. Și tot ca un copil face și pozne – de exemplu caută în gunoi, în casă, și îl împrăștie peste tot, chiar dacă punem tot felul de apărători. Când o întreb pe unde a mai pus gunoiul, îmi arată toate locurile, spășită.

Nu este deloc certăreață și caută să se împace cu toți cățeii, chiar și cu cei care latră la ea. Și de fiecare dată reușește să-și facă prieteni.

La început însă, imediat după adopție, era tare speriată. Acasă am adus-o în brațe, îi era frică de zgomot, de oameni, de tot. Voia să se ascundă undeva, dar îi era prea frică să se miște. Nu trecea de canapeaua de pe hol. Noi tot încercam să o facem să meargă, însă o perioadă nu prea am reușit, așa că am purtat-o în brațe. Apoi s-a ghemuit în camera Timeei, de unde părea că n-o să mai iasă. Doar scotea capul așa, ușor, se uita în stânga, se uita în dreapta, și se retrăgea în cameră. Era încă speriată. Însă noi i-am arătat mereu iubirea noastră, așa că o săptămână mai târziu întreaga casă era teritoriul ei. Camera Timeei este una dintre preferatele ei, știe că acolo e «sora» ei, care o iubește fără limite. Între ele este o legătură extraordinar de puternică.

Oricum, Haru știe că este iubită de întreaga familie – de Timeea, de băiatul nostru, Luca, de mine și de soțul meu. La început, soțul meu a spus că poate ar fi mai bine să luăm un cățel de rasă, însă fetița mea s-a împotrivit și a spus că ea își dorește neapărat să adopte un maidanez, să salveze o viață. Iar acum, ce să vă spun, soțul meu nu cred că ar concepe viața fără Haru…

Nu avem nici cel mai mic regret pentru adopție. Dacă am mai avea loc în apartament, am mai lua unul.”