Luna

Pentru Andra și prietenul ei, apariția cățelușei Luna în viața lor pare să fi fost scrisă în stele. Am stat de vorbă cu Andra despre adopție și am înțeles că la baza acesteia au stat, fără îndoială, dragostea față de animale și responsabilitatea. Însă acestora li s-a adăugat, categoric, și soarta. Ca să vedeți de ce, citiți povestea adopției, așa cum ne-a relatat-o Andra:

„Pe Luna am adoptat-o acum doi ani, de la un târg organizat de ASPA în Parcul Circului. Eram decisă demult pentru adopție (am avut vreme de 14 ani un cățel), așa că imediat ce am cumpărat un apartament și nu am mai stat cu chirie, am făcut pasul care era cumva firesc. Acum avem un apartament mare, cu trei camere, iar Luna are loc de desfășurare, se simte foarte bine cu mine și cu prietenul meu.

Îmi amintesc foarte bine ziua adopției, mi-a rămas întipărită în minte. Avea doar șase luni atunci și era singura care stătea așa, mai ferită. Și singura mai pletoasă. Când m-a văzut, a venit la marginea cuștii lângă mine și m-a lins pe mână. Prietenul meu se uita la alți căței, însă când i-am arătat-o a fost imediat de acord să o luăm.

Cred că Luna ne-a fost menită nouă și am să vă spun și de ce. Înainte cu câteva luni de târg, m-am uitat pe pagina de Facebook de la ASPA și admiram pozele cu cățeii care erau propuși spre adopție. Mi-a plăcut tare mult o cățelușă și i-am trimis poza prietenului meu. Și lui i-a plăcut mult și ne-am spus că așa o cățelușă am vrea. A trecut timpul și am și uitat de discuția asta, iar apoi am mers la târg și am luat-o pe Luna.

Ei bine, la ceva vreme după ce am adoptat-o, am realizat că ea e chiar cățelușa a cărei fotografie i-am trimis-o prietenului meu. De asta spun că soarta a lucrat nu numai în favoarea ei, ci și în favoarea noastră.

Luna este extrem de frumoasă, nu are cum să nu-ți placă – e neagră, cu o pată albă, ca o cravată, și încă una pe spate, și tare prietenoasă și jucăușă. Mereu a fost așa. Îi plac oamenii, e sociabilă, primește cu bucurie orice îmbrățișare și mângâiere. Eu nu am mai văzut cățel mai sociabil ca ea.

În casă este foarte cumințică, nu latră. De fapt, latră foarte rar. Prima dată când am auzit-o lătrând a fost la câteva luni după adopție.

E și foarte inteligentă, am văzut asta după cât de repede a înțeles comenzile noastre. Și s-a și adaptat foarte rapid cu noi și cu noua ei viață. La început a fost un pic reticentă, era cam speriată și nu-i plăceau scările, însă cam într-o săptămână a devenit ea, cea de astăzi. Mergea lângă noi fără nicio problemă.

Și noi avem o nouă viață, de când am adoptat-o – suntem mult mai organizați, facem mai multă mișcare. Ieșim des cu ea la locul de joacă pentru căței, dintre blocuri, acolo unde are deja doi-trei prieteni cu care ne dăm special întâlnire, ca să se vadă cu ei.

O iubim foarte mult și îi arătăm asta zi de zi. O tratăm ca și cum ar fi copilul nostru. Mergem cu ea peste tot, am fost și la Slatina, și la Buzău, chiar și la mare. Se simte bine în mașină, nu i-a fost rău deloc, e chiar fericită că merge cu noi.

Nu ratăm nicio ocazie pentru a-i cumpăra cadouri, în special jucării. Ne place să avem grijă de ea, o ducem regulat la veterinar. Eu lucrez de acasă și pot să-i acord tot timpul de care are nevoie.

Le recomand celor care vor să adopte un cățel să o facă, pentru că li se va schimba viața în bine. În plus, vor aduce fericire în viața unui cățel care le va fi prieten fidel toată viața”.