Luna
Câini adoptați

Luna

🐶 Astăzi v-o prezentăm pe Luna, o superbă cățelușă care a reușit, prin simpla sa prezență, să readucă fericirea în familia lui Carmen. Adoptată acum doi ani la un târg organizat de ASPA în Parcul Izvor, iubită și răsfățată la maxim, Luna s-a dovedit a fi cea mai bună terapie pentru mama celei care i-a oferit un cămin adevărat.

Ce viață are Luna, cine este prietenul ei cel mai bun, dar și ce anume face ea în fiecare seară, la cină, am aflat de la Carmen, cea care a adoptat-o:

„În ianuarie, acum doi ani, ne-a murit cățelușa, în urma unor accidente vasculare. Avea 16 ani jumătate. Toată familia a iubit-o enorm și am suferit cu toții după ea. Fusese o cățelușă abandonată într-un coș, pe stradă, așa a găsit-o fiul meu, când era mic. Pierderea ei a afectat-o cel mai mult pe mama mea, care avea atunci 79 de ani – ajunsese în pragul depresiei din cauza asta. Era o perioadă grea, trecusem și prin COVID, mama practic nu mai voia să socializeze, să iasă la discuții, așa că atunci când am văzut pe Internet anunțul cu târgul de adopții din Parcul Izvor, am zis să o iau pe mama la o plimbare…

Și am mers la târg, ne-am tot uitat la cățeluși până am ajuns la o cușcă unde stătea chircită și cumva izolată, parcă spunea «lăsați-mă-n pace!». Luna nu băga pe nimeni în seamă și nici nu voia să fie băgată în seamă. Am luat-o în brațe, s-a cuibărit bine și a făcut pipi pe mine, cred că de emoție. În acel moment am zis – «gata, o adoptăm!».

S-a adaptat destul de bine vieții noastre de apartament, însă mai are momente în care este temătoare. Este o cățelușă superbă, care nu suportă singurătatea, cerșește atenție și dragoste. Și le primește din plin, zi de zi, clipă de clipă.

Nu este deloc agresivă, nici cu animalele, nici cu oamenii. Mai mult, anul trecut, fiul meu a găsit un motan abandonat pe stradă și l-a adus acasă. Ei, acum Pașa, motanul cu pricina, are un an și jumătate și este cel mai bun prieten al Lunei. O iubește din tot sufletul, se înțeleg minunat, Mama îi scotea într-o vreme la plimbare pe amândoi, cu lesa. Pașa are acum o perioadă în care nu mai vrea să iasă din casă, l-a speriat probabil ceva, însă sunt convinsă că în curând vor ieși din nou toți trei la plimbare în parc, în Drumul Taberei, sau la piață. Toți vecinii îi cunosc și îi adoră pe Pașa și Luna.

Am fost cu Luna și în vacanțe, la munte, în zona Vâlcea, la Mălăiești, lângă Voineasa, cu mașina. Nu părea încântată de drum, dar s-a bucurat teribil la pârâiaș, s-a împrietenit rapid cu cățeii de la pensiune.

A mers și cu metroul o dată și nici atunci nu a fost prea încântată de experiență, însă mă gândesc că e ceva ce ține de obișnuință.

Un lucru interesant la ea este faptul că nu mănâncă până nu ne adună pe toți din casă în bucătărie. Vine la noi și clănțăne din dinți, ca și cum ar lătra, dar fără să scoată sunete. Și când vede că nu ne ridicăm, se uită la noi și se îndreaptă către bucătărie, special ca să luăm masa cu toții împreună, seara. Este o rutină care o face fericită, se simte iubită, în siguranță, înconjurată de noi toți. Și în weekend se bucură mai mult, pentru că luăm și micul dejun împreună.

De când au apărut Luna și apoi Pașa în viața noastră, mama mea a înflorit. Are o poftă de viață ceva ce n-aș fi crezut. Aceste suflete i-au umplut viața, au făcut-o fericită. Și eu sunt foarte bucuroasă că ele fac parte din familia noastră. Recomand tuturor celor care vor să adopte să o facă, pentru că vor avea parte de fericire pură.”